Laseroterapie

Primele teorii legate de radiația laser au fost emise de Albert Einstein la începutul secolului XX, descriind posibilitățile teoretice ale laserului în 1916-1917. Totuși, primul aparat laser nu a fost construit înainte de anii 1960, urmând apariția altor descoperiri în așa numitul domeniu radiotehnică cuantică (N.G. Basov și A.M. Prochorov din fosta USSR și C.H. Rownes din SUA au primit premiul Nobel pentru aceste descoperiri în 1964).

Aplicațiile în medicină a laserului au urmat la scurtă vreme. La început, numai laserele de mare intensitate erau folosite. Aceste lasere prin cantitatea de energie transmisă, apărând efectul termic, pot distruge, tăia, evapora și cauterize țesuturile.

Laserul în spectru infraroșu își reduce intensitatea la jumătate după ce pătrunde 2-3 cm în țesuturile vii. Aceste lasere sunt folosite în tratarea structurilor din profunzime (ligamente, mușchi, tendoane).

Efectele clinice dovedite de laser sunt: efect analgezic, efect miorelaxant, efect antiedematos, efect de biostimulare, efect vasodilatator.